În data de 16 ianuarie 2025, proiectul de Lege privind responsabilitatea contractuală și răspunderea financiară în antecontractele de vânzare-cumpărare încheiate cu dezvoltatori imobiliari a fost înregistrat la Senat cu numărul B1/2025 („Propunerea Legislativă”). Propunerea Legislativă este înregistrată pentru a doua oară la Senat, aceasta fiind inițial clasată în data de 30 decembrie 2024 ca urmare a încetării legislaturii 2020-2024.
1. Scop și domeniu de aplicare
Propunerea Legislativă este menită să consolideze protecția cumpărătorilor în tranzacțiile imobiliare, prin introducerea unor reguli clare și stricte referitoare la antecontractele de vânzare-cumpărare, la modul de utilizare a avansurilor, obligația dezvoltatorilor de a încheia un contract de asigurare, interdicții exprese de a se încheia multiple antecontracte pentru același imobil etc., având în vedere contextul actual al pieței imobiliare din România în care, conform mențiunilor din expunerea de motive a Propunerii Legislative, sunt prezente situații de abuzuri sau practici comerciale neloiale din partea unor dezvoltatori.
Propunerea Legislativă „se aplică oricărei convenții prin care se promite transmiterea în viitor a dreptului de proprietate asupra unui bun imobil viitor dintr-un condominiu sau cartier rezidențial aflat în faza de dezvoltare sau construcție”. În consecință, aceasta ar fi aplicabilă și proiectelor imobiliare aflate actualmente în faza de dezvoltare sau construcție.
2.Principalele modificări propuse
Propunerea Legislativă conține o serie de prevederi care fie reglementează aspecte noi, fie întăresc sau dezvoltă elemente existente în legislația actuală, pentru asigurarea protecției cumpărătorilor de imobile rezidențiale.
Articolul complet este disponibil aici.